Bine ai venit pe lume!

Stim cu toti ca o data in viata nu mai suntem copii, nici macar adolescenti. Azi dupa treizeci si ceva de ani am constatat si eu. Si nu pentru ca m-a lovit cineva sa-mi revin si nici pentru ca mi s-a intamplat un necaz ci pentru simplul fapt ca am devenit unchi. Daaaaa, chiar eu! Marele unchi de 1 metru si o palma, 15 kile si un ochelar de soare. Sunt mandru, foarte mandru..am si de ce am o nepotica urlatoare (am zis nepotica nu maimutica...timpul le va rezolva pe toate lol! @ me) seamana perfect cu nebunul de frate-meu asa ca unica mea speranta este educatia pe care o va primi de la maica ei (cu ocazia asta ii multumesc pentru noua mea jucarie pe baza de lapte si pampers) . Sa revenim la aiureli din copilarie. Eu am trait in comunism, nu aveam multe nu stiam ca in vest, sud, nord copii au parte de locurile lor de joaca, pereti pictati vesel, jucarii sclipitoare....eu aveam doar jocurile necioplite din curtea scolii sau din fata blocului. Am sperat ca o data cu scurgerea timpului, schimbarea regimului, sa ne mearga mai bine, sa putem sa oferim si noi copiilor nostri ce vedeam prin poze sau auzeam din povesti. Asa e, putem sa cumparam acum, exista pe toate drumurile intrebarea e daca avem cu ce!? Asa ca dragii mei din dorinta nebuna de a face un copil fericit azi din ultimii mei bani de buzunar am cumparat o biata vopsea si 3 pensule si ca niciodata am lasat deoparte computerul si ilustratia si am preferat sa revin la radacini, pictura murala , natanga dar vesela. Stiiiiu ca multi o sa chicotiti o sa susotiti despre netalentul izvorat dintr-o emotie de unchi dar nu-mi pasa asa ca o sa va orbesc mintile cu peretele ce-i va fi loc de imaginatie si de joaca nepoatei mele si poate cine stie ea va avea mai mult talent cand va creste mare. Te iubesc Ingrid si te astept acasa.... /happy tears and loads of beers